Viena Maraton 2012

Viena Maraton 2012

Viena Maraton 2012

Maratonul de la Viena (Vienna City Marathon) are pentru Alergotura o însemnătate aparte. După cum bine știți, acesta a reprezentat scânteia ce a dus la înființare clubului de către Cătălin Petru, în anul 2011. Atunci, peste 10.000 de participanți au alergat semimaratonul și aproximativ 6.000 au reușit să treacă linia de sosire după ce au parcurs 42,2 km (maratonul).

Ediția de anul acesta a avut loc duminică, 15 aprilie. Startul s-a dat la ora 9:00 de pe strada Wagramer și a avut ca finish Heldenplatz. Anul acesta Alergotura a fost reprezentată de cinci persoane: Sime Remus, Alina Bivolaru, Mihai Albert, Codruța Damian și Țurcanu Simona. Zile, săptămâni, luni de pregătire i-a adus pe acești alergoturieni față în față cu marea provocare.

Efortul despus într-o astfel de competiție este copleșitor, inimaginabil și astfel, se întâmplă ca mulți dintre concurenți să renunțe înainte de linia de sosire. Cei cinci alergoturieni au făcut o treabă excelentă. S-au susținut unii pe alții, și simplul fapt că s-au știut împreună în această competiție, le-a dat putere să-și atingă scopul. După o cursă istovitoare, Remus a reușit să treacă linia de sosire în 3 ore și 20 de minute. Acest lucru i-a adus foarte multă bucurie, atât lui cât și nouă celor care l-am susținut.

Participarea la maratonul de la Viena o vom transforma în tradiție. Vrem ca tot mai mulți membri Alergotura să-și adune curajul necesar și să-și demonstreze că nimic nu este imposibil. Satisfacția oferită de participarea la o astfel de competiție este de neprețuit.

facebook
vimeo