A trecut o lună și jumătate din 2013 și în câteva săptămâni încep competițiile de alergare. Calendarul maratoanelor și semimaratoanelor e o sursă de motivație pentru mulți din Alergotură. Cam asta ar fi concluzia întâlnilor, în timpul cărora fiecare spune pe unde are de gând să-și testeze rezistența anul acesta.
Ca să demolăm mitul neputinței și temerile create de scenariul competiției, am organizat o alergare de semimaraton. În 9 februarie 2012, s-a dat strigarea în Parcul Botanic pe la 6 seara și-au apărut la linia de start vreo 20 de gălbiori. Pentru fiecare planul era să alerge cât mai mult, maximul fiind de 21 de kilometri. Între timp, Remus Sime a scos din sertar un traseu mai vechi de semimaraton, l-a pus la bătaie pentru toată lumea și după poza de grup a început alergarea. Au fost trei categorii: melcii, iepurii și intermediarii.
Din prima categorie, Ioana Moldovan a uimit pe toată lumea. “Cu 3 zile înainte alergasem primii mei 6 km legați, pe bandă, si mă simțeam foarte încrezătoare. Am zis că e ocazia potrivită să încerc să alerg 10 km. Gândul meu principal în ziua aceia a fost să ies din casă, să fac ceva nou, să-mi înving teama de a cunoaște oameni noi și să alerg 10 km. La alergare am avut norocul să am lângă mine 3 oameni foarte optimiști și foarte setați pe reușita grupului. După 11 km am rămas cu Florin Chindea. Fără el sigur aș fi abandonat la una din bordurile pe care trebuia să le urc sau nu aș mai fi pornit după ce semaforul se făcea verde. M-a motivat enorm și mi-a luat gândul de la oboseală”. Ioana a început să alerge din vara anului 2012. După întâlnirea cu un maratonist și-a propus să participe la un semimaraton. În perioada Crăciunului a împărtășit acest gând prietenilor care au deschis un joc de pariuri pe reușita ei. Unii pot să pregătească banii! Sâmbătă a alergat 21 de kilometri.
Au terminat semimaratonul în mai puțin de două ore și cei din gașca iepurilor, pluton condus de data asta de Remus. Fiecare dintre ei a avut motivații diferite. Ciprian Ștefănescu se pregătește de maratonul de la Linz, Austria, care are loc în aprilie. „Am un program de antrenament, cu trei alergări pe săptămână. A fost excelentă inițiativa asta și sper să nu fie ultima. Eu nu alerg de mult. Acum 8 luni m-am lăsat de fumat și imi doresc sa pot inspira si alti oameni sa se lase de fumat, pentru ca, oricit de inrait fumator ai fi (cum am fost eu…) daca vrei cu adevarat, poti sa te lasi. secretul e doar sa vrei cu adevarat. Am mai alergat un semimaraton, o să merg în curând și la Novi Sad, la o competiție, tot cu rol de antrenament pentru maraton”.
La alergarea de sâmbătă s-a antrenat și Mihai Bogdan, care se pregătește de triatlon. Este un sportiv profesionist, despre care vom auzi anul acesta la Ironman Oradea. Și Rita Karman a terminat semimaratonul. Aleargă de câteva luni și este încântată de progresul pe care-l are. „Alergarea este o metodă excelentă de relaxare. Mă ajută să evadez din activitățile mai stresante de peste zi. Îmi propun să fiu în competiție cu mine însămi, să îm încerc limitele. Așa am reușit să alerg 21 de kilometri. I run to be the best version of myself :)”.
De-o vreme, la turele lui Remus vine și Ovidiu Stăniloiu, student cu multă energie și poftă de viață. De data asta a dat gata fără prea mare efort al treilea semimaraton alături de echipa Alergoturei. Iar pe lista din plutonul iepurilor mai sunt și Anda Sabău și David Oprea, prezenți la aproape toate evenimentele de alergare.
Toți merită felicitări! Alături de cei mai de sus sunt și Adi Vladu, care după multă vreme a reușit să resimtă o ușoară febră musculară, Cătălin Miclăuș, veteran în alergare pe distanțe impresionante, Eniko Mozes, cu planuri pentru Hercules Maraton, Otto Stana, care și-a propus să alerge în toamnă 50 km de la Timișoara la Periam Port, Miha Iuliana Martău, care după aproape un semimaraton sâmbătă a tulit-o la înot (te vedem la triatlon Miha?). Lista continuă cu Emy Kiraly, Cosmin Iliuc, Marian Gheorgheci, Cristian Răuț, iar dacă lipsește cineva dați de știre să completăm tabelul :).
Asta a fost prima reuniune cu pretenții. După reacțiile și dorințele celor prezenți și absenți evenimentele de acest fel ar trebui să fie într-un orar, ca la școală. Stați pe-aproape să aflați ce urmează! Se coace ceva în bucătăria Alergoturei și urmează invitațiile, daca te abonezi pe site la noutati, de aici. :). Până atunci nu uitați că „Fuga la frigider nu e un sport!”. Cine vrea să alerge, să vină la ture!