Şi mersul a început cu un pas, scrisul a început cu prima linie, o casă începe cu prima cărămidă. La fel şi joggingul începe cu prima tură de alergare.
Noi în Alergotura ne-am dat seama că e foarte important să ai cu cine să alergi. Te motivezi mai uşor, are cine să tragă de tine să te convingă să ieşi din casă, îţi planifici împreună cu cineva un program de alergat şi vrei să te ţii de cuvânt.
Când să începi
Te invităm la o super alergare, la Pădurea Verde din Timişoara, sâmbătă 9 septembrie, la Pe-un picior de Plai, pe trasee de pământ. Iar dacă eşti începător vei avea o experienţă extraordinară pe un traseu de doar 2 kilometri. Oricine poate parcurge această distanţă indiferent de nivelul de pregătire. În plus, nu eşti singur. Iar dacă vii şi cu un prieten apropiat sau cu copiii va fi chiar uşor să ajungi la finish. Şi distractiv.
Copiii se pot distra fantastic la Cursa Copiilor. Cei care vin pentru alergare sau ca să-i încurajeze pe cei care aleargă vor vedea o cursă spectacol, Crosul Pompierilor, la care participă doar angajaţii ISU Banat îmbrăcaţi în tot echipamentul de intervenţie.
Recomandare pentru alergare constantă
Dacă vrei să te apuci de alergat şi să nu te mai laşi, ai de făcut 3 lucruri foarte simple:
- să-ţi găseşti un partener de alergare sau să vii la turele Alergotura
- să îţi stabileşti numărul de antrenamente săptămânale. Recomandăm să începi cu două, apoi să introduci la câteva săptămâni încă o tură. Apoi vei putea creşte distanţele
- să NU îţi spui că NU POŢI! Ba da, poţi. Nici nu ştii cât de mult poţi să alergi. Toată lumea a spus la început că nu poate, că e greu, dar mulţi dintre cei care au urmat cei trei paşi astăzi aleargă distanţe de câţiva kilometri.
Cine a făcut aşa?
Mircea Balea este unul dintre primii membrii Alergotura. Erau cam 10 persoane în club când a început. Nu avea chef de alergare dar a tras un prieten de el, Cătă Petru (iniţiatorul Alergotura), şi a constatat că se simte bine dacă aleargă.
„Eu am rămas începător şi nu mă deranjează. Maximul distanţei alergate de mine este de 10km. Particip sporadic la evenimente, ultimul la care m-am înscris este Pe-un picior de PLAI”.
Daniel Tutunaru a alergat prima data acum 3 ani. A renunţat o vreme, dar microbul când te prinde… mai vrei să încerci o dată. Senzaţia de libertate pe care ţi-o dă alergarea este minunată. Daniel a reînceput alergările la turele Alergotura. Cu Remus Sime la Vapor, apoi la Tura Nora cu o super gaşcă de alergători cu sprijinul cărora a alergat 10 km după ture de 2-3 kilometri. “Principalul beneficiu e că am mai mult timp. Înainte veneam de la lucru, eram obosit şi nu mai făceam nimic. Acum ies la alergare şi când mă întorc acasă am chef să mai fac ceva, am energie, nu mă mai simt epuizat”. Daniel aleargă de 3 ori pe săptămână.
Cristian Toma a început alergarea pentru că nu se mai simţea bine fizic. Prea multe kilograme, stare generală de oboseală, apatie. Cum a fost începutul? “Foarte greu, primii kilometri am crezut că nu se mai termină. Dar e un blocaj psihologic, mai ales legat de cifre de distanţe. Tu cât alergi… Se poate depăşi acest blocaj şi o dată ce începi alergarea nu-ţi pare rău. E un drog sănătos.” Cristian a slăbit aproape 20 de kilograme în mai puţin de un an. Şi le recomandă tuturor, indiferent de obiectiv, să înceapă să alerge.
E simplu să începi să alergi şi să nu te mai laşi. Ai nevoie doar de acel ACUM şi să nu-l laşi să treacă decât în adidaşi, în aer liber, cu pieptul înainte şi cu nările larg deschise pentru cât mai mult oxigen.
La Pe-un picior de Plai vei avea tot ce-ţi trebuie pentru prima alergare care va fi tentaţia unei dependenţe sănătoase: cea de mişcare în aer liber.
Găseşti aici condiţiile de participare, aici poţi vedea traseul şi aici programul. Înscrie-te!