03/04/2012
1
0
0
Azi este momentul să-i spunem ”Bine ai venit în clubul Alergotura!” lui Claudiu. Este un moment special, pentru că ne bucurăm să avem un alt coleg care a reușit să slăbească foarte multe kilograme într-un mod sănătos, doar cu o alimentaţie echilibrată și sport.
Claudiu ne-a povestit că a slăbit peste 20 kg și că acum tot ce face este să se mențină în formă. Noi îi mulțumim că a ales să alerge cu noi și îl mai așteptăm la alte ture, fie ele în Calea Aradului, cum s-a întâmplat azi, fie în alte părți ale orașului, unde-i pică bine.
Dacă vrei să ne spui povestea ta și cum te-a ajutat alergarea în viață, te invităm să ne trimiți un e-mail sau, dacă ești din Timișoara, să participi la o tură împreună cu noi.