Câte neputințe și limite ai? Vezi dincolo de ele, ai un exemplu emoționant. Video cu Florin Georgescu

Câte neputințe și limite ai? Vezi dincolo de ele, ai un exemplu emoționant. Video cu Florin Georgescu

De câte ori ți s-a întâmplat să refuzi provocări spunându-ți că nu poți, nu ești în stare, nu ai cu ce? Mai ales când vine vorba de mișcare, cel puțin 30 de minute în fiecare zi după cum recomandă medicul, e mai ușor să spui că după 3 minute îți dai duhul, că te doare una alta, că nu ai timp, nici echipament, că e prea frig sau prea cald, și lista limitărilor poate fi cât de lungă ne dorim noi. Pentru că, într-adevăr, în final e vorba de dorință. Cât de mare e dorința, la fel de mare e și șansa să reușim cu adevărat ceea ce ne propunem.

Rătăcind pe Internet, am găsit o filmare cu un român extraordinar. Un om simplu, dar cu o înțelepciune remarcabilă din care oricine ar trebui să învețe. Clipul de 30 de secunde e aici.

Florin Georgescu a pedalat pe o bicicletă tandem, cu un prieten, până la Londra, cu obiectivul final să ajungă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (2012). A fost o provocare pe care a acceptat-o cu seninătate, știind că se va confrunta cu oboseală, vreme rea sau probleme de sănătate. Dar a vrut să depășească barierele mentale care ne înșeală de multe ori când vine vorba de potențialul nostru.

Aceasta este povestea lui Florin Georgescu in 5 minute si a proiectului sau „Dincolo de limite„. video

Mulți dintre membrii Alergotura își spuneau în trecut că nu pot alerga, că se vor îmbolnăvi dacă forțează pentru că rămân fără aer, îi dor picioarele etc. Multe, foarte multe limitări. Unii încă pierd lupta cu aceste bariere, dar primesc ajutorul altor alergători care-i motivează și îi ajută să își găsească resursele necesare. Cei din urmă sunt alergătorii care și-au dorit să-și depășească limitele și au avut încredere că vor reuși. Sunt alți Florini Georgescu de la care putem învăța. Cu astfel de oameni a crescut Alergotura.

Ai încredere că vei reuși să alergi, să te întreții sau să slăbești, să ai un corp sănătos, plin de energie, să fii mai optimist. Poveștile noastre sunt adevărate și îi poți cunoaște personal pe protagoniști. Te așteptăm la turele de alergare, conform programului de aici!

Sursa: HotNews

facebook
vimeo