Zona Banatului montan merită mai multă atenție din partea noastră, a celor care beneficiem de confortul orașului. Prin alergarea la pădure am putea încuraja atât turismul local, cât și grija pentru natura de lângă noi, devenind împreună cu copiii noștri mai responsabili legat de patrimoniul cultural.
Și în această idee, dar și bucurându-se de un weekend prietenos de august, alergătorii au răspuns invitației Alergotura și au vizitat cetatea Gladna Română și biserica de lemn din satul Zolt, comuna Fârdea. Așezate printre dealuri și păduri, cele două obiective turistice sunt repere istorice și spirituale importante pentru zona Banatului montan, biserica de lemn din Zolt aflându-se pe lista monumentelor istorice. Alergătorii speră ca prin acțiunea lor de relaxare să și atragă atenția asupra unor monumente istorice care au mare nevoie de consolidare.
Tura de cultură din 17-18 august a fost o alergare frumoasă și relaxantă, segmentată pe două porțiuni. Între cetatea Gladna Română și satul Zolt,participanții au parcurs 3 km pe asfalt, iar între satul Zolt și Luncanii de Jos s-au alergat 9 km pe un traseu de tip trail-run pe drum forestier, cu o diferență de nivel de 350 metri. De toate pentru toți, într-o tură superbă în natura de lângă noi.
Pentru pasionații acestor ture de cultură, Alergotura propune încă trei trasee pentru final de an: Traseul sanctuarelor, un traseu de alergare în zona Parța – Cebza, Traseul Kurganelordin zona Igriș – Sânpetru Mare și CHAAK – Cetatea uitată din zona Ciacova – Pădurea Macedonia. Traseul sanctuarelor va ave loc între 12-13 octombrie și va fi un traseu de alergare în zona Parța – Cebza cu vizitarea Tell-urile de la Parța și Biserica de lemn Sf. Gheorghe. Traseul Kurganelor va avea loc între 2-3 noiembrie 2019, cu vizită la tumulii de la Sânpetru Mare și situl arheologic Mânăstirea Cisterciană de la Igriș, urmând ca CHAAK, ultima tură din acest an, să aibă loc pe 30 Noiembrie 2019, cu vizită la cula Ciacova și aria de protecție specială Pădurea Macedonia.
Și pentru a înțelege și mai bine însemnătatea acestor locuri pitorești, experții Direcției Județene pentru Cultură Casa Artelor au venit cu povești de-ale locului. Și nu puține.
Pentru a urmări în imagini tura de la Zolt-Gladna Română și pentru a-ți face poftă de următoarele ture de cultură, accesează pozele din pagina de Facebook a evenimentului aici și trimite un mail pentru mai multe informații despre viitoarele ture.
Cu această ocazie, Asociația Club Sportiv Alergotura mulțumește Consiliul Județean Timiș pentru susținere financiară, Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultura Timiș – pentru explicații și povestiri la fața locului.