Alergăm de Ziua Timișoarei la Crosul Nocturn. Hai cu noi!

Alergăm de Ziua Timișoarei la Crosul Nocturn. Hai cu noi!

cros nocturn 2014

Și anul acesta ne pregătim să alergăm de Ziua Timișoarei la Crosul Nocturn organizat de Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu organizația Atletic Club Maraton. Hai cu noi la ture pentru un pic de antrenament, apoi ne întâlnim în seara zilei de 2 august, în fața primăriei, ca să participăm la o ediție deosebită față de celelalte.

Anul acesta, organizatorii propun un eveniment de alergare cu tema: “Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”. Știi că Timișoara este orașul cu cele mai multe premiere naționale și europene din România? E un motiv să fim mândri de Timișoara și să participăm la momentele de sărbătoare ale orașului, organizate pe placul tuturor (pentru unii muzică, pentru alții sport 🙂 , pentru toți artificii).

Dacă distanța ți se pare prea mare, cei 3 km, noi îți promitem și jurăm pe roșu că o să-i termini. Avem în club și membri care se autointitulează „melci”, așadar poți să ai însoțitori care te vor ajuta cu sfaturi și recomandări ca să poți alerga de Ziua Timișoarei la Crosul Nocturn.

Detaliile organizatorice ar fi astea:

  • startul se dă la ora 22.00
  • participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face aici sau la fața locului între orele 19.00 – 21.30
  • traseul este următorul: Primăria Municipiului Timișoara, stânga str. 20 Decembrie 1989, dreapta Bv. I.C. Brătianu, dreapta str. Michelangelo, str. Cluj, dreapta Bv. V. Babeș, dreapta Bv. M. Viteazul, str. 20 Decembrie 1989, stg. Primăria Municipiului Timișoara FINISH.

Noi am fost la toate edițiile și ne-am simțit foarte bine. Mărturie sunt articolul din 2012 și articolul din 2013 despre Crosul Nocturn organizat de Ziua Timișoarei, dar și această galerie foto.

Hai cu noi! 🙂

facebook
vimeo