S-a Născut Prima Alergotura!

Participanti Prima Alergotura
Majoritatea celor care au un stil de viată sănătos și aleargă de câteva ori pe săptămână, fac acest lucru, de cele mai multe ori, singuri. Fie pentru că este greu să mobilizezi pe cineva să facă acest lucru cu tine, fie pentru că orele de jogging nu corespund cu cele ale prietenilor sau cunoscuților tăi.

Cătălin, în schimb, a reușit. Astfel, sâmbătă 28 mai, la ora 9 (când somnul e mai dulce), șase alergători curajoși au dat patul cald de acasă pe o porție sănătoasă de alergat. Datele desfășurarii primei alergări au fost menționate anterior pe blogul lui Cătălin (aici). Astfel, startul/finish-ul a fost intrarea Starbucks – Iulius Mall, adică s-a pornit din fața cafenelei, iar după 15 minunte cei 7 alergători au revenit în același punct. Toți participanții au fost mulțumiți, deoarece au existat trei trasee diferite în funcție de pregătirea fiecăruia.

Alergătorii noștri au fost: Ioana Vârtosu, Vali Bora, Marius Ștefănescu, Adrian Ilioviciu, Mihaela Stoian și Raluca Moisi. Le mulțumim pentru perseverență și ambiție și îi anunțăm (bucurosi!) pe această cale că sâmbătă s-a scris istorie. Prima alerg’o’tură a fost validată!

În poza de mai jos îi puteți vedea pe alergătorii noștri cu zâmbetul pe buze, ceea ce înseamnă că efortul nu i-a doborât.

S-a nascut prima Alergotura. Iata participantii

S-a Născut Prima AlergoturaS-a Născut Prima AlergoturaS-a Născut Prima AlergoturaS-a Născut Prima AlergoturaS-a Născut Prima AlergoturaPrima Alergotura

Mai multe poze pe FaceBook

One thought on “S-a Născut Prima Alergotura!

  1. Pingback: Dupa 2 ani, la multi ani tie! Alergotura primeste un re-start, afla de ce | Alergotura.ro - Clubul tău sănătos

Scrie un comentariu