Cum să slăbești sănătos zeci de kilograme? Poate experienta lui Catalin se aplica si la tine

Cum să slăbești sănătos zeci de kilograme? Poate experienta lui Catalin se aplica si la tine

Catalin inainte si dupa slabire

Cât de mult ai slăbit?

În 2004 aveam peste 110 kilograme, la 1.87 înălțime. Până în 2008 am reușit să slăbesc 35 de kilograme. Ca să vă dați seama cât am slăbit, imaginați-vă că purtați permanent cu voi trei găleți și jumătate de apă. Rușinea de a fi ajuns la atâtea kilograme e mai mare decât bucuria că le-am dat jos!

Cum ai slăbit? Care a fost cea mai eficientă metodă?

Am încercat singur, tot felul de cure stupide. Ba mâncam numai ciorbe și fructe, ba foarte puțin. Am slăbit 10 kilograme într-o lună. Cum s-au dus, tot așa s-au întors înapoi. Apoi, am încercat cu un nutriționist. Pentru mine nu a funcționat. După aproape doi ani de încercări, tot la 114 kilograme eram. La un moment dat m-am gândit într-o dimineață că ar fi bine să alerg 30 de minute. După 10 minute am ajuns acasă epuizat. A fost momentul crucial pentru mine. Aveam 26 de ani și nu eram în stare să alerg 30 de minute.

Am decis să merg la sală. După aproape un an, am descoperit noțiunea de personal trainer, lucru care m-a ajutat mult. Am ajuns să fac cinci antrenamente pe săptămână: de două ori sală și de trei ori alergare în aer liber. Totuși, și în acest ritm, kilogramele rămâneau pe mine. Am decis atunci să învăț să mănânc de la Camelia. Am micşorat numărul de calorii/zi de la vreo 5.000-6.000 la vreo 2.000-2.500 pe zi. Așa am reușit să slăbesc aproape  30 de kilograme.

Alergare intre Timisoara si Sacalaz

Sportul și o dietă sănătoasă sunt rețeta perfectă pentru slăbit. Dar ce faci după ce ai slăbit ca să te întreții?

Fac mișcare și am grijă ce mănânc. Dar nu într-un mod obsesiv. E esențial să fim moderați. Slăbirea, și orice schimbare în noi, e de fapt un control permanent. Cu timpul, cu cât vom reuși să plasăm acest control, din zona conștientă a gândirii, înspre subconștient, cu atât ne va fi mai ușor. Altfel, dacă o lăsăm doar în zona conștientă, vom fi frustraţi. De exemplu, te mai gândești să te speli dimineața pe dinți? Sau o faci aproape automat? Şi mie mai îmi vine seara să devorez o pizza, însă când mă gândesc că trebuie să alerg mai mult de o oră, ca să o consum, nu prea mai îmi vine.

Ce ai învățat din experiența de a slăbi 35 de kilograme pe care nu le-ai mai pus la loc?

Omul poate să schimbe în el orice. Trebuie îndeplinite doar două condiții: să vrea și să fie dispus să investească energie/muncă pentru a reuși. Să fie de acord și Dumnezeu cu schimbarea, e condiția zero 🙂  Sunt multe metode de slăbit, însă esența e aceeași. Corpul e ca o galeată: pe deasupra băgăm în ea energie (calorii), prin tot ceea ce mâncăm și bem. În partea de jos, imaginaţi-vă un robinet, prin care consumăm energia, prin tot ceea ce facem: vegetăm – stăm – gândim – ne mișcăm. Dacă băgăm mai mult decât consumăm, găleata dă pe-afara, adică grăsimea se depune. E simplu! Există trei variante: băgăm mai puțin, consumăm mai mult sau, cea mai eficientă metodă pentru că e și sănătoasă, băgăm mai puțin și consumăm mai mult. Mie cu ultima mi-a ieșit cel mai bine, după ce le-am încercat și pe primele două și am pierdut timp.

Mesaje motivationale pe tricou

Pentru cei care sunt hotărâți să slăbească, care ar fi primii pași ca să aibă rezultate și să nu-și piardă motivația.

Mâncați 5 mese pe zi: 3 principale și 2 gustări! Gustare înseamnă un măr și 10 migdale. Scăpați de tentațiile din casă: dulciuri, alune sau sâmburi prăjiți și sărați, chipsuri! Mergi la serviciu cu mâncare pregătită de acasă! Ține un jurnal cu tot ceea ce consumi! De multe ori la finalul zilei e uimitor să vezi câte calorii zadarnice ai mâncat. Învață despre calorii și mâncarea sănătoasă! Vei putea alege în magazine mâncarea care-ți place și care nu îngrașă. Mișcarea ajută cam 40 la sută din reușită. Așa că, fă sport! Nu e nevoie să ajungi maratonist, dar două antrenamente pe săptămână de o oră e minimul necesar. Ultima masă să fie cu două – trei ore înainte de culcare. O dată pe săptămână urcă pe cântar, în aceeași perioadă a zilei, ca să-ți urmărești progresul!

Află și alte sfaturi pentru slăbire și întreținere, din experiența lui Cătălin aici

 

facebook
vimeo